Avocat Bădău Adela Ionela – Avocat Cluj Napoca, Cluj

Cabinet de Avocat Bădău Adela Ionela – Cluj Napoca.

Avocat Cluj Napoca – Avocat Cluj.

Membru Gold
Credite 84

Descriere Cabinet de Avocat Bădău Adela Ionela

Cu o experiență de 17 ani în domeniul juridic Adela Bădău este avocat titular al Cabinetului de avocat Bădău Adela Ionela, membru al Baroului Cluj.

Cabinetul de avocat prin intermediul avocatului titular și al colaboratorilor asigură reprezentare persoanelor fizice și juridice în fața instanțelor de judecată de pe întreg teritoriul României. De asemenea, asistăm și sfătuim clienții anterior demarării unui litigiu, pe parcursul procedurilor prealabile în fața autorităților și instituțiilor publice, cu ocazia negocierilor și tranzacțiilor menite să preîntâmpine sau să stingă un litigiu.

În faza de executare silită ne ocupăm de redactarea cererii de executare silită, atât a titlurilor executorii pronunțate în țară, cât și a celor pronunțate în alte state, în baza Regulamentului (CE) nr. 1215/2012, asistăm clienții pe parcursul procedurilor de licitație publică, redactăm cereri de intervenție, cereri de suspendare a executării silite, contestații la executare, precum și reprezentare în procedurile respective, inclusiv exequator.

Pentru persoanele fizice, oferim consultanță juridică la achiziționarea de imobile, de la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare și până la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică. Realizăm studii de due-dilligence menite să analizeze istoricul dreptului de proprietate și să reliefeze eventualele riscuri pentru cumpărător.

În domeniul dreptului administrativ-fiscal reprezentăm clienţii în procese vizând controlul legalităţii actelor administrativ-fiscale, iar în cadrul procedurii de insolvență și faliment, oferim asistență în ceea ce priveşte diversele contestaţii în cadrul procedurii.

De asemenea, asistăm clienții în litigii izvorâte din executarea contractelor individuale de muncă şi oferim consultanţă în cadrul procedurilor de concedieri individuale sau colective, asigurându-ne că oferim soluții rapide și practice fiecărei persoane consiliate și că legea este respectată la fiecare pas.


Contact Avocat Bădău Adela Ionela

Adresa: str. Câmpului nr. 231, ap. 3.

Localitate: Cluj-Napoca, judeţul Cluj.

Program de lucru:
Luni-Vineri: 08:30 – 19:00
Sâmbătă: 08:30 – 14:30

Telefon: 0741 008 856

E-mail: adelabadau@yahoo.com

Web: www.avocat365.ro/avocat/badau-adela-ionela


Localizare pe hartă » Cabinet de Avocat Bădău Adela Ionela – Cluj Napoca, Cluj


Relaţii Avocat Bădău Adela Ionela

0741 008 856

adelabadau@yahoo.com

www.avocat365.ro/avocat/badau-adela-ionela

Adela Bădău – Litigation lawyer


Limbi străine vorbite

– Vorbeşte limba Engleză / Can speak English.

– Vorbeşte limba Italiană / Può parlare Italiano.


Domenii de practică / Specializări

Avocat specializat în Drept Administrativ, Dreptul Afacerilor, Dreptul Asigurărilor, Drept Civil, Drept Comercial, Dreptul Contractelor, Drept Contravenţional, Drept Execuţional, Dreptul Familiei, Drept Fiscal, Drept Funciar, Drept Imobiliar, Dreptul Insolvenţei, Drept Societar, Drept Succesoral, Executare Silită, Protecţia Datelor Personale GDPR.


Avocat Bădău Adela Ionela – Avocat Cluj Napoca, Cluj

Avocat Bădău Adela Ionela - Avocat Cluj Napoca, Cluj


Avocat Bădău Adela Ionela – Avocat Cluj Napoca, Cluj publicat: 2026-01-11T12:46:35+02:00, actualizat: 2026-02-17T13:36:43+02:00 by Pagina Avocaţilor - pagina-avocatilor.eu